Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat necesitatea ca Europa să nu lase garda jos, într-o perioadă în care numărul cazurilor de COVID-19 şi cel al cazurilor de gripă au început să crească.
Vaccinurile Pfizer și Moderna devin primele seruri anti-COVID-19 autorizate în UE pentru persoanele cu vârste mai mici de cinci ani.
Vaccinul a demonstrat o protecţie mai largă pentru copiii cu vârste fragede şi pentru persoanele de peste 45 de ani, au precizat reprezentanţii EMA.
Uğur Şahin și Özlem Türeci spun că tehnologia cu ARN mesager din vaccinurile împotriva COVID-19 ar putea fi refolosită în alt scop, pentru a ajuta la distrugerea celulelor canceroase.
Moderna a primit autorizaţia Agenției americane a medicamentului FDA pentru utilizarea în regim de urgenţă a vaccinului booster bivalent COVID-19 la copii şi adolescenţi cu vârste între 6 şi 17 ani.
Moderna şi Merck au anunţat, miercuri, că au încheiat un acord pentru a dezvolta şi a comercializa împreună un vaccin cu ARN mesager îm potriva cancerului de piele.
Ministerul Sănătății a semnat marți, 11 octombrie, contractul în baza căruia vor fi livrate 130.000 de doze de vaccin hepatitic B.
Un studiu clinic preliminar care viza formula cu administrare nazală a unui vaccin anti-COVID, dezvoltat de Universitatea Oxford în colaborare cu AstraZeneca, s-a încheiat printr-un eşec.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat că este foarte posibil ca anul acesta atât virozele, cât și gripa să fie mai prezente decât în anii trecuți.
Prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei a fost administrată la contactul unui pacient diagnosticat cu această boală, a anunțat Ministerul Sănătăţii.
Panelul de experți din sfera premiului Nobel va anunța astăzi câștigătorii la categoria medicină și fiziologie.
Agenția Europeană a Medicamentelui acceptă dosarul depus de Moderna pentru autorizarea punerii pe piață în regim condiționat a vaccinului său bivalent împotriva variantelor Omicron.
Compania Pfizer plătește aproape 120 de milioane de dolari pentru o aplicație de smartphone care detectează COVID-19 pe baza tusei.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) anunță că a început evaluarea unui vaccin anti-COVID de la Moderna, adaptat pentru subvariantele BA.4 şi BA.5 ale Omicron.
Nivelul de imunitate la COVID al populaţiei Japoniei a ajuns la aproximativ 90% în majoritatea zonelor după un val Omicron recent, conform unui studiu publicat marţi.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin gripal pentru sezonul 2022 – 2023 și a distribuit un milion DSP-urilor.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis noi recomandări pentru compoziția vaccinurilor gripale în anul 2023, pentru emisfera sudică.
Sanofi a obţinut undă verde de la Comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA pentru Nirsevimab, un medicament destinat prevenirii bronşiolitei la nou-născuţi.
România a primit un număr de 5.060 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, în baza unui contract de donație încheiat între Ministerul Sănătății și Comisia Europeană.
Specialiștii în sănătate publică din SUA sfătuiesc populaţia ca în acest sezon să se vaccineze antigripal, dar în același timp să primească și boosterul pentru COVID-19, dacă îndeplinesc condiţiile de eligibilitate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe